Ploaie si... ploaie

Ploaie şi... ploaie

Noi, oamenii, putem ploua

Spre lume, cu lumini de gând

Şi cu dulceaţă nespusă

De sensibilitate a simţirii.

Noi, oamenii, putem ninge

Cu fulgi de zăpadă mult mai frumoşi

Chiar şi decât fluturii,

Atunci când suntem buni,

Fără a şti că suntem

Sau fără să ne dăm importanţă.

Dar şi câtă grindină putem arunca în lume,

Dacă ne uităm menirea,

Dacă ne împiedicăm de idolul propriu,

Dacă ne jertfim fără sens

Pe altarul părelnic al indiferenţei

Sau al răutăţii pure.

Natura nu face concurenţă cu noi.

Ea doar ne dă un exemplu, de bine şi de rău.

Noi alegem şi ne transformăm,

Prin har, în dumnezei,

Sau, în lipsă de har,

În morminte ambulante.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova