Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul VI

pt romanCapitolul  VI


      


    
În perioada 25 – 31 iulie, cei nouă aveau să fie pe litoral. Vremea se anunţase frumoasă. Luni dimineaţă aveau întâlnire în Gara de Nord, pentru a pleca spre locul mângâiat deja de visele lor: marea. Aveau o Săgeată albastră pentru asta.

Călătoriră fără incidente. Doar că, la un moment dat, Alexandrei îi căzuse din buzunarul rucsacului... pachetul de ţigări şi bricheta.

- O să fumezi şi aici, deci? nu se abţinuse Matei, revoltat. „De ce ţine Alexandra să o facă pe emancipata? Nu-i stă deloc bine.” El văzuse un reportaj despre femeile fumătoare, care se apucau de „treabă” din tinereţe. Li se arăta chipul, cum se îngălbeneşte, se ofileşte, se înnegreşte în timp. El rămăsese impresionat de schimbare. E drept, şi el încercase de câteva ori să fumeze, pentru ca să nu se facă de râs printre colegii „curajoşi”. Nu îi plăcuse. Tuşise şi zvârlise ţigara aprinsă, cu ciudă. Părinţii lui nu fumau. El de ce ar fi făcut-o?

Incidentul nu fu băgat în seamă. În tren erau mai mulţi tineri, studenţi sau liceeni, dintre care mulţi fumau relaxaţi, lângă uşa trenului. Silvia tuşea discret, din cauza fumului care se strecura până la ei. Era alergică la fumul de ţigară, din cauza tatălui ei, care era un înrăit fumător.


Pe la prânz ajunseseră în Eforie, la hotelul „lor”. Se instalară în două camere mari, fiecare cu patru paturi. Silvia avea să doarmă cu sora ei. După ce despachetară şi mâncară ceva, în grabă, o porniră spre plajă.

- Am auzit că ar fi apărut pe aici un păianjen, înrudit cu „văduva neagră”, care are un venin toxic pentru om, începu Diana.

- Poate nu o să ne pişte şi pe noi, se repezi Victor. Conform statisticilor din anii trecuţi, doar câteva persoane au fost internate ca urmare a unei presupuse „muşcături”.

- Mai bine bem o bere rece, decât să ne gândim la păianjeni, zise Doru. Sau, mă rog, suc, cum preferaţi..., adăugă el, uitându-se spre Alexandra.

Fetele erau îmbrăcate în fuste scurte, cu maieuri de plajă. Încă nu îşi cumpăraseră pălării şi nici ochelari de soare. Aveau părul despletit şi li se încreţea pielea din jurul ochilor, din cauza luminii puternice.

- N-ar fi mai bine să ne căutăm mai întâi pălării? Oricum, la ora asta soarele e prea puternic. Mama mi-a spus că e mai bine să mergem la plajă dimineaţa şi după-amiaza, cu pauză la prânz. Ce ziceţi? propuse Sorina.

- Uite cum facem. Noi, băieţii, ne oprim la o terasă, lângă plajă, să bem o bere. Vă acordăm o oră să vă găsiţi pălării şi alte nimicuri. Nu vă grăbiţi să cheltuiţi toţi banii. Mai e nevoie de ei şi pentru altceva, le sfătui, glumeţ, Matei. Într-o oră să fiţi înapoi! Ştiu eu ce înseamnă să se ducă fetele la cumpărături...!

Astfel că se despărţiră în două grupuri: băieţii, uşor moleşiţi de căldură, şi fetele, pline de entuziasm. Ele găsiră în apropiere un bazar cu fel de fel de împletituri din nuiele, pănuşi... Genţi, pălării, şepci, papuci... Alături de coliere de scoici şi melci şi zeci de suveniruri... Panouri pline cu ochelari de soare se intercalau între tarabe.


Fiecare îşi alese ceva pe gustul său:

Dana, o şapcă împletită, cu flori colorate prinse în ţesătură şi ochelari mari. La gât, îşi atârnă un fluier. Era cea mai băieţoasă.

Silvia găsi o pălărie cu boruri largi, cu eşarfă subţire, prinsă cu un ac împodobit cu scoică. Îşi asortă şi o pereche de papuci, cu acelaşi fel de scoică pe mijloc. La gât, un mic coral pe un lănţişor de argint. Şi o brăţară de argint. Ochelari de soare înguşti, cu ramă argintie.

Alexandra, o pălărie de mexican şi un şirag de melci mici la gât, plus o brăţară de argint pentru picior. Ochelari rotunzi, mici.

Diana, o pălărie mică şi galbenă, cu floare albastră şi vreo zece brăţări colorate, pe mână. Ochelari mari, cu ramă multicoloră.

Sorina, în fine, o pălărie roz, un şir de scoici vopsite în roz, la gât; papuci de plajă roz şi o brăţară la mână, din mărgele roz. Ochelarii de soare, evident, cu ramă roz.

Se admirară, una în ochii celeilalte, şi fură mulţumite de micile achiziţii. Pe altă dată rămăsese să îşi asorteze şi câte o geantă de plajă, împletită. Acum nu mai aveau bani.


Dar ce făcuseră între timp băieţii? O bere de o jumătate de litru, oricât ar fi, se duce repede. Ei ascultară o vreme muzica dată la maxim, de pe terasă. Muzică dansantă. La scurt timp, se auziră nişte tobe, care anunţau ceva. Zgomotul venea dinspre plajă. La un semn, cei patru îşi părăsiră locurile de la terasă, ca să vadă ce se petrece. Consumaţia fusese plătită.

- Oameni buni! Veniţi să vedeţi cele mai noi invenţii româneşti, pentru confortul dumneavoastră la plajă! Ce n-aţi mai văzut şi n-aţi mai auzit! Succes garantat, confort garantat! Tam-tam-ta-ta-tam! Tam-tam-ta-ta-tam! În spatele toboşarului veneau „produsele”, purtate de câteva tinere subţiri, în costume de baie argintii.

- Sirenele, măi! trase cu ochiul Doru.

- Ştiam că tu ai deja o sirenă, îi şopti printre dinţi Matei. Tot nu se împăcase cu gândul că Alexandra îl „înlocuise” cu Doru.

- Ofertă unică şi excepţională! Promoţia lunii! Umbrelă de soare cu ochelari de soare ataşaţi, care se deschid şi se strâng împreună; pătură de plajă cu vibromasaj discret; loţiune de plajă nelipicioasă la nisip; colac cu semnal roşu, care anunţă dacă şi unde are vreo spărtură, chiar şi minusculă; costum de baie, pentru fete şi băieţi, care semnalizează apropierea unui păianjen periculos, pe o rază de doi metri pătraţi.. Ofertă extraordinară! Nu pierdeţi ocazia! În plus, pentru cei care cumpără chiar şi un singur produs, avem lacrimi artificiale care vă ajută să vedeţi mai bine realitatea! Preţuri accesibile!

Băieţii îşi ziseră că e vreo glumă. „Sirenele” se opriseră în dreptul lor şi câteva persoane de pe plajă deja se apropiaseră, să studieze oferta şi preţurile. Matei se gândea la acele lacrimi... „Probabil că e o minciună. Dar una interesantă. N-am mai auzit de aşa ceva”.

Ei aveau ceva bani la ei, dar nu aveau de gând   să-i cheltuiască... deocamdată. Totuşi, luară fiecare câte un produs: Victor – o umbrelă, cu gândul să o dăruiască Dianei; Marcel, o loţiune pentru Sorina; Doru, două costume de baie, pentru el şi Alexandra; iar Matei, o pătură de plajă, pentru două persoane. Fiecare primi, într-o cutiuţă sigilată, acele „lacrimi” miraculoase, bonus.

- Oare ce realitate o să vedem mai bine? râse Marcel. Eu am ochi de vultur, deja!

- O să faci ochi de melc, glumi Victor. Le încercăm deseară, în cameră. Eu zic să nu le spunem fetelor de „lacrimi”. O să râdă de noi şi o să ne ţină predici despre „cumpărăturile bărbaţilor”. Ce ziceţi?

- Să le ascundem în borseta lui Matei şi să nu suflăm o vorbă. E prea... periculos. O să inventeze bancuri pe seama noastră, sugeră şi Doru.


Toboşarul şi sirenele plecaseră. Se auzeau ecourile tobei, dar băieţilor li se părea un vis. Se ciupiră de mâini.

- Te pomeneşti că ne-au păcălit şi ne-au luat banii. Cum am putut fi atât de... fraieri? Nu am probat obiectele..., se alarmă Matei. Doar ştiam cât de mulţi falsificatori circulă peste tot... Unde ne-a fost mintea?

- Febra mării, a vacanţei, a nisipului şi a sirenelor, găsi puterea să glumească Doru.

Îndată, cei patru îşi verificară achiziţiile. Păreau O.K. Doar costumele de baie nu dădeau nici un semnal.

- Trebuia să luăm şi colacul, pentru Dana, zise Marcel.

- Nu cred că l-ar fi acceptat. N-aţi văzut cât de mult vrea să ne fie de-o seamă? râse Victor.

Un fâşâit cristalin de nisip călcat cu fineţe se auzi lângă cei patru. Veniseră fetele.

- Oauuu!... Sunteţi mai frumoase decât..., începu Doru.

- Taci cu sirenele tale, îl apostrofă Matei.

- Ce sirene? Ce-aţi făcut voi, în lipsa noastră? Ce sunt astea? ziseră fetele, uimite.

- Ei, a fost o ofertă unică... şi ne-am gândit să ne luăm şi noi câte ceva... Să vă facem concurenţă. Chestii noi, moderne. Ale voastre sunt învechite, comentă Victor.

- Învechite, dar atât de necesare, contracară Diana. Dar ce aţi luat?

- Ei, o umbrelă cu ochelari de soare, o loţiune de plajă, costume de baie, o pătură..., enumeră sec Matei.

Victor îi dădu umbrela Dianei, cu o schiţă de plecăciune.

- Pentru tine, prinţesă. Vezi, se potriveşte cu ce ţi-ai luat tu, cel puţin la culori.

Diana păli uşor. Nu se aşteptase la gest. Bănuia ceva despre simpatia lui Victor pentru ea, dar niciodată nu primise vreun cadou de la el.

- Mulţumesc, e chiar drăguţă. Îmi place, zise ea, zâmbind timid.

Doru nu aşteptase, ci îi arătase Alexandrei costumele de baie.

- Vezi, nu vom păţi nimic de la vreun păianjen. Astea ne vor atenţiona! râse el.

- Dar în ce constă atenţionarea? Eu nu văd nimic deosebit la ele. E vreo glumă de-a voastră? întrebă Alexandra.

- Nu, nici o glumă. Vânzătorul ne-a spus că, la apropierea vreunui păianjen periculos pe o rază de doi metri pătraţi, costumele îşi schimbă culoarea; din galbene se fac verzi, completă Doru.

Alexandra tot credea că e o minciună. Dar costumul primit era foarte frumos: galben strălucitor, din două piese. Îl primi şi promise să-l încerce a doua zi, la plajă.

Marcel îşi prezentă achiziţia Sorinei: loţiunea miraculoasă, care o ajută să se bronzeze fără arsuri şi să nu se lipească nisipul pe pielea fină.

- E super! se bucură Sorina. Chiar îmi doream aşa ceva. Mulţumesc! Entuziasmată, ea îl sărută pe Marcel, pe obraz.


Nimeni nu observase sau nu voise să observe cât de încurcat era Matei sau cum îşi căuta Silvia în poşetă o batistuţă parfumată, de cinci minute. Ea înţelesese că minunea unui dar nu se va întâmpla şi în cazul ei.

- Silvia, o chemă Matei, eu am luat o pătură cu vibromasaj. Dacă te atrage, o putem împărţi. E de două persoane. Desigur, dacă nu cumva o va râvni Dana... Atunci...

- Dana! îşi aminti brusc Silvia. Danaaa! Unde e Dana?

Profitând de neatenţia lor, Dana dispăruse. Toţi cei opt se alarmară. Unde s-a putut duce? De ce?

- Să ne gândim metodic, logic, cu raţionament. Nu se poate să se fi întâmplat ceva rău, zise Marcel, cât mai calm. Gândiţi-vă că ea vrea să se facă poliţist. Nu cred că-şi va începe cariera cu o năzbâtie.

- E vina mea, murmură Silvia. Era responsabilitatea mea... Niciodată ea n-a mai dispărut aşa de lângă mine...

- O s-o găsim, nu-ţi face griji, se grăbi Sorina. Să ne împărţim, ca să o căutăm în mai multe direcţii. Să lăsăm lamentările.

- Eu cu Marcel mergem spre ţărm. Fetele să se întoarcă la bazar; poate Dana a mai vrut să-şi ia ceva. Doru cu Victor să alerge pe urma... sirenelor, poate Dana a vrut să prindă oferta... Ne întâlnim tot în acest punct, după ce cercetăm zona, comandă Matei cu seriozitate.


Grupul se răsfiră, la poruncă, fiecare sperând că începutul „distracţiei” nu va fi şi sfârşitul ei... Silvia era cea mai disperată. Era aproape convinsă că sora ei nu a păţit nimic, poate doar vrea să-şi schimbe şapca, însă poziţia ei de „supraveghetor” va fi compromisă în ochii grupului. „Doamne, adu-o înapoi, cât mai repede!” se rugă ea. Dana fu reperată după şapcă. Stătea ghemuită pe malul mării, urmărind valurile care se spărgeau. Matei şi Marcel alergară spre ea.

- Puştoaico, ne-ai speriat! De ce n-ai spus unde pleci? Te puteai rătăci! îi strigară cei doi.

- Vă aşteptam să terminaţi cu prostiile. Eu am venit să văd marea, nu să ascult poveşti despre invenţii care nu există. De altfel, nu m-am depărtat prea mult de voi... Dacă nu mă găseaţi, mă întorceam singură.

- Nu vorbi aşa. Nu te gândeşti la Silvia? o certă Matei, cu glasul sever al unui frate mai mare. Cred că se simte foarte prost din cauza ta. Vrei să-i strici vacanţa?

- Nuuu, se înfierbântă „puştoaica”. Hai să ne întoarcem. Dar încercaţi şi voi să vă purtaţi mai... lejer, nu ca nişte cocoşi la dansul nupţial! Mă plictisiţi!

- Ei, obraznică mică, de unde ai scos asta? fu uimit Marcel. Noi doar am cumpărat nişte chestii care şi pe noi ne-au şocat, nimic mai mult. Interpretezi prea mult faptele, donşoară! Treci înapoi, destul cu vorba!

Luată pe sus, Dana ajunse la locul de întâlnire, de pe plajă. După vreun sfert de oră apărură fetele, îngrijorate. Respirară uşurate, văzând „şapca”. După alte câteva minute, sosiră gâfâind şi ceilalţi doi băieţi.

- Aţi găsit-o? Unde era? vorbi neutru Doru. Noi n-am mai dat de caravana promoţională. Nu ştim unde s-a dus. Să nu ne mai pui pe jar, don’ poliţai, că te amendăm! o avertiză el glumeţ pe Dana.

- Ce facem, nu ne instalăm odată pe plajă? ripostă puştoaica, ca şi cum nu se întâmplase nimic. Silvia o privea dojenitor.

- Dacă mai pleci vreodată de lângă mine..., începu ea.

- Ce faci? Mă închizi în vreo mănăstire? Sau mă faci colet şi mă trimiţi acasă? Nu scapi tu aşa uşor de mine, sister! Oricum, scuze dacă te-am îngrijorat. N-o să se repete.


- Sst! făcu Matei, pregătindu-se să răspundă bâzâitului de ţânţar al mobilului. Alo, tati? Da, am ajuns. E foarte bine. Da, n-o să crezi... Da? Bine... Mulţumesc. Aştept să ne vedem. Pa. Pa.

- Tatăl tău? îl întrebă Silvia, în timp ce se îndreptau cu toţii spre un loc mai aproape de ţărm. Parcă lucrează în străinătate, nu?

- Da, de doi ani. Poate vine puţin în vara asta, că nu l-am văzut de la Crăciun. El a ţinut ca eu să vin în excursia asta, la mare, răspunse acesta, gânditor. Apoi se însenină şi-i zise:

- Te-ai hotărât? Cine împarte pătura cu mine? Ce zice Dana? Sau vreţi să staţi voi două? Cum facem?

Până la urmă Dana se lăfăi singură pe pătura cu vibromasaj, pe când Matei şi Silvia se „prăjeau” pe aşternutul de plajă adus de fată. Intrară şi în valurile destul de reci ale mării, înşurubându-se pe sub ele, bucuroşi de libertate.

Nu aveau niciun plan pentru următoarele zile. Dacă avea să fie vreme frumoasă, nici nu le mai trebuia plan. La plajă, în apă... Doar dacă se încreţea cerul ăsta de iulie şi le făcea probleme, doar aşa trebuiau să se mai gândească. Mai trecu o zi. Fiecare vorbise cu părinţii, dând detalii despre excursie. Părinţii Dianei aveau să treacă pe la ei vineri, cu maşina, „întâmplător”, ca să se convingă, de fapt, că totul e bine.

 


Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.


     

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article