Pe arsita..., racoarea Spovedaniei

Pe arșiță..., răcoarea Spovedaniei


  

Aflându-ne în post, spre cinstirea Sfinţilor Apostoli, ne îndreptăm din nou paşii spre scaunul Spovedaniei, la întâlnire de taină cu Hristos, Mântuitorul nostru şi, în acest caz, milostivul nostru Judecător. Ne desprindem din gălăgia şi căldura de afară, pentru a ne face cruce şi a intra în biserici liniştite şi răcoroase, unde respirăm aer de pocăinţă...

Sărutăm o icoană pe care s-a strecurat o rază de lumină, ascultăm o rugăciune în care ne implicăm, părându-ni-se că pentru noi a fost scrisă - deşi e din vremuri de demult... şi aşteptăm, tăcuţi, să ne vină rândul la spovedit. Gândul se concentrează asupra sinelui, ruga ne este ca să nu se tăinuiască nimic în faţa propriei conştiinţe..., emoţie..., mister... Ne şi bucurăm, aşteptând, ştiind că vom primi putere de la Însuşi Domnul, atunci când ne mărturisim preotului duhovnic, de a ne învinge pe noi înşine, de a depăşi neputinţe vechi sau noi...
    
Urmăm. Ne spovedim, simţim mâna Domnului asupra noastră la momentul dezlegării păcatelor, ne cutremurăm - în inima noastră, se dezghioacă o lacrimă, micul nostru dar pentru marea milă a lui Dumnezeu. Sărutăm epitrahilul sfinţit şi mâna părintelui, îi mulţumim şi cuvioşiei sale pentru răbdare, pentru blândeţea înţeleaptă...
    
Cu pecetea închinării, ieşim iarăşi în arşiţă... cu pace, dorindu-ne şi mai mult ca „toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm" - pregătindu-ne ca, în ziua sărbătorii aşteptate (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, de duminică) să ne împărtăşim, în urma dezlegării duhovnicului, cu Însuşi Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel înviat şi înălţat la Cer; Domn pe Care Îl aşteptăm, după făgăduinţă, să vină iarăşi cu slavă, să judece viii şi morţii, nădăjduind să împărăţim împreună cu El în vecii fără de hotar. Amin!
    
„Mărturisirea păcatelor făcută preotului se adresează lui Hristos. De aceea tradiţia a stabilit ca spovedania să se facă înaintea icoanei lui Hristos.
     Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată şi sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea; ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat". (din Moliftelnic)
     (...) "Spovedania nu e o simplă cercetare de conştiinţă, sau o discuţie cu un psihiatru, fără raportare la Hristos. Dacă ea n-are ca finalitate dezlegarea, rămâne o psihanaliză şi o psihoterapie, pe care o poate face medicul psihiatru. Acest lucru însă nu va duce la uşurarea conştiinţei şi nici la iertarea păcatelor. Taina Mărturisirii a fost instituită de Domnul Hristos pentru curăţirea sufletelor de păcate şi nu pentru o simplă uşurare de natură psihică. Prin ea oamenii îşi pot redobândi sănătatea spirituală şi odată cu aceasta şi comuniunea cu Dumnezeu."

(Episcopul Alba Iuliei, Andrei, „Spovedanie şi comuniune")

    

Autor: Prof. Religie Mirela Șova