Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Dorinta de fetita

Dorință de fetiță



- Astăzi, voi pregăti „Tortul decorat cu triunghiuri albastre", dragule. Pentru că e ziua ta! Şi, drept cadou, de asemenea, o poveste...

   Pe vremea când nepoţii ascultau de bunici şi copiii de părinţi, în timpurile când înţelepciunea stăpânea în lume, era o fetiţă care, în fiecare zi, culegea ciuperci şi fructe de pădure, în special zmeură. Apoi le vindea şi cu banii câştigaţi îşi ajuta familia sărmană. Iarna, când nu găsea nici urmă de ciupercă, ce să mai vorbim de celelalte, îngheţa şi ea lângă focul palid, din sobiţa casei lor dărăpănate (azi am zice „nemodernizate", „nerenovate").

   Fetiţa creştea, timpul trecea, sărăcia nu pleca din casa lor... Erau însă fericiţi, în familie numeroasă. Fiecare lucra câte ceva, şi tot nu se ajungeau. Într-o zi, fetiţa se gândi că i-ar trebui şi ei o pereche de pantofi de lac şi o rochie nouă, că, de! Crescuse, voia să se îmbrace frumos, se înroşea când cineva îi privea cu insistenţă papucii împletiţi, tociţi, sau la rochiţa cu mâneci prea scurte. Neştiind ce să facă, ea hotărî în sinea ei ca următorii bani câştigaţi pe ciuperci şi zmeură să-i strângă pentru ea, fără să-i mai dea familiei. Aşa făcu. Din cinci coşuri vândute îşi luă o rochiţă nouă, drăguţă. Urma să mai ia pantofii. Ascunse rochiţa în micul dulap al casei, neştiind ce minciună să inventeze în faţa părinţilor şi a fraţilor. „De unde să spun că o am?"


Mama fetiţei observase că aceasta nu mai aduce bani din vânzări, în ultimele zile. Orice ajutor se simţea, iar lipsa lui, de asemenea. O lăsă, totuşi, în pace, chiar şi după ce găsi rochiţa în dulap. „Săraca, merita şi ea... Noi doar o punem la treabă..." Pe când fata era plecată, iar, după ciuperci, mama convocă familia.

- Dragilor, ştiţi că se apropie ziua fetei noastre mai mari. Aş dori să-i facem cu toţii o bucurie. Eu voi pregăti o tartă cu zmeură (pentru toţi!!!), şi, propun, ca din micile voastre economii să-i cumpărăm nişte... pantofi de lac. Ce ziceţi?

- Sigurrr! Tartă de zmeură! strigară copiii, care se bucurau de prăjituri de două-trei ori pe an, în anii consideraţi bogaţi. Şi pantofi!! adăugară ei. În suflet, fiecare îşi dorea pantofi, şi pentru sine.

  
Ziua fetei. Dimineaţă de tot. Mama i-a scos rochiţa din dulap, i-a pus-o pe pat, iar lângă pat, pantofii cei noi - numai pentru ea. Se asortează cu rochia. Ea încă doarme, cu vis zbuciumat. Fraţii şi surorile ei pândesc. Pentru ei, e un eveniment: ea are rochie nouă, şi pantofi! „Cum o fi să ai haine noi?" se întreabă toţi, în gând. În fine, fata se scoală, vede surpriza şi... izbucneşte în plâns! De sub pernă, scoate restul de bani strânşi, insuficienţi deocamdată pentru a-şi lua pantofi... Şi nici nu mai e nevoie... Ea înmânează mamei banii, văzând că ştie tot.

- Draga mea, nu plânge şi nu te simţi vinovată cu nimic, era dreptul tău, chiar îmi pare rău mie, că nu m-am gândit mai devreme... Era normal să-ţi doreşti. Hai, ţi-am pregătit şi o tartă cu zmeură.

  
Fata e îmbrăţişată de mamă şi de fraţi. I se cântă „Mulţi ani trăiască". Ei îi e ruşine de toate, şi plânge, şi plânge, văzând privirile pofticioase ale fraţilor. Înţelege că trebuia să se gândească şi la ei. Dar nu e lăsată mult timp să plângă. Tatăl, intrat şi el, cu fermitate blândă, îi face semn să se îmbrace cu rochiţa... Apoi, toţi, se roagă lui Dumnezeu, nu pentru bogăţie materială, ci pentru ca acea bogăţie pe care o au deja - fericirea de a fi împreună, în gând curat - să le-o păstreze şi să le-o înmulţească.

  
În următoarele săptămâni, fata s-a străduit să culeagă căt mai multe fructe de pădure, riscând să dea nas în nas cu... urşii. A cumpărat, treptat, până la începutul iernii, câte o hăinuţă şi câte o pereche de ghetuţe fraţilor ei...

Rochiţa cea nouă şi pantofiorii le poartă duminica, la biserică. Şi cât de mândri sunt fraţii cu sora lor cea mare, atât de frumoasă!

- Cât despre ce au mai făcut ei, când au crescut mari, - asta-i altă poveste, fiule. Aşa că, vezi, tu ai parte de multe bunătăţi, bine ar fi să apreciezi că le ai şi să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ele! Sunt atâţia copii care tânjesc nu după jucării, hăinuţe, ci după îmbrăţişarea mamei lor! Şi, poftim la tortul ornat cu triunghiuri albastre. La mulţi ani, fiule, să trăieşti şi să fii în continuare iubitor de poveşti!

Şi-am încălecat pe-o gărgăriţă,

Şi v-am spus povestea c-o fetiţă.

 

 


Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați
click aici.


 

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article