Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Sa nu...

Publié le 17 Juin 2008 par Mirela in Pastile... spre luare-aminte

Să nu...


     „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul." (Ioan 13, 34)
     Bântuie prin România... (cu referire!) aşa o frică... de toate, numai de Dumnezeu, mai rar. De aceea, nu ne pasă de împlinirea sau neîmplinirea poruncilor Sale. Nu care cumva să fim implicaţi în ceva mai mult decât suportă confortul nostru psihic. Chiar şi rudele, prietenii, ne stresează, dacă au nevoie concretă de noi... Ne e frică, deci, de oameni?
    Când ne sună telefonul, am ajuns să ne încruntăm. „Cui i-a trăznit să sune la ora asta?..." (deşi e o oră absolut normală pentru o convorbire telefonică). Când sună soneria - dacă nu aşteptăm invitaţi stabiliţi de noi - ne sare muştarul. „I-o fi căşunat ceva vreunui vecin?" ne întrebăm. Relativ nou, când ne sare în ecranul monitorului fereastra de messenger, parcă am vrea să o închidem automat, fără a citi mesajul. Ne simţim deranjaţi... din nu mai contează ce pricină.
    
    Astfel, paradoxal, odată cu deschiderea tot mai mare a căilor de comunicare dintre oameni, mulţi dintre noi ne înstrăinăm de celălalt. Unde ne este, dar, nobleţea sufletească? Unde - disponibilitatea? Dacă mai întâi am sărăcit la deschiderea spre oameni prin gesturi, a urmat o sărăcie mai profundă, aceea a cuvântului cald, a comunicării vii. Ce mai poate urma? O golire şi de gânduri bune, şi de intenţii? Acest „veac" chiar ne vrea „goi"? Şi noi ne supunem lui, magnetizaţi de forţa vidului sufletesc?
     Şi cât sunt de străine toate acestea de Hristos, Dumnezeul - Om, de Persoana Sa şi de exemplul pe care ni l-a dat...
    
Plânge Domnul în inimile noastre reci. În inima mea, plânge Domnul. De aceea, să o luăm de la capăt, împreună, cu prima treaptă: frica de părăsirea lui Dumnezeu. Înainte de a ne „goli" de tot, să privim în jur. Trecătorii de pe stradă nu sunt simpli indivizi ai unui furnicar uman (dezumanizat). Sunt persoane pe care oricând, oricât de puţin sau de mult, le poate atinge harul, ca să le re-umple de iubire manifestă. Şi pe multe, tainic, le-a atins.


     Dicţionar: Comuniune - „Schimb reciproc de profunzime care nu depinde de neputinţele individuale ale fiecăruia, fiind un element nobil al convieţuirii umane." (Părintele Filothei Faros)

 


    

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article