Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Acedia. Actualitate. Barbatie. Blandete

  Raspunsuri
Literatura & Religie

Acedia



Acest cuvânt mai înseamnă şi lâncezeală. Este o boală a sufletului care se manifestă diferit la cei leneşi faţă de cei conştiincioşi. La cei leneşi se arată ca trândăvie, indiferenţă, depresie, iar la cei conştiincioşi se manifestă printr-o activitate dezlănţuită, nechibzuită, prin post prelungit peste puteri ş.a. Se vindecă prin răbdare statornică, prin viaţă disciplinată, unită cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu, cu rugăciuni scurte şi stăruitoare.

Starea de acedie e adusă prin ispitele demonului amiezii şi e una periculoasă. Ea cuprinde întreg sufletul şi îl poate depărta de la Dumnezeu. Dar cine îi rezistă iese întărit şi capătă bucurie sufletească. (Avva Evagrie Ponticul)

 


Actualitate



În trecut, prin gura povăţuitorilor se vestea în mod direct voia lui Dumnezeu. Astăzi însă oamenii sunt siliţi să caute singuri în Scriptură şi la Sfinţii Părinţi voia lui Dumnezeu, şi de aceea sunt supuşi unor dese şi prelungite nedumeriri şi greşeli. În vremea de acum darurile duhovniceşti sunt date cu zgârcenie, în funcţie de neputinţele creştinilor.

Dar este şi ceva care bântuie în ziua de azi: slava deşartă şi părerea de sine. Acestea le au cei care se grăbesc să dea sfat altora, fără ca aceştia să îl ceară; cei care dau sfatul numai din mintea lor, fără să cunoască foarte bine Scriptura şi Sfinţii Părinţi; cei cărora le place să se împăuneze în faţa altora şi să se arate atotcunoscători; cei care au nevoie de lauda altora. (Sfântul Ignatie Briancianinov)

 


Bărbăţie



Bărbăţia înseamnă gândire curajoasă, nădejde desăvârşită în Dumnezeu. Ea e necesară şi pentru oprirea de la păcat, dar şi pentru ca, dacă am căzut în păcat, să ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăinţă, fără disperare. (Mitropolit Hierotheos Vlachos)



Blândeţe



Blândeţea înseamnă răbdare. (Avva Isaia Pustnicul)

*

Blândeţea este păzirea de gândurile mânioase şi de tulburarea inimii prin întărâtare; este răbdare; este urmarea lui Hristos; este pacea inimii şi liniştea minţii; este tăria şi bărbăţia creştinească; înseamnă a nu simţi jignirile; este nerăutate. Contrara ei este mânia. (Sfântul Ignatie Briancianinov)

*

Blânzi au fost Moise, David, Hristos. Pentru blândeţea lui a primit Moise Legea lui Dumnezeu şi a aflat din tainele creaţiei.

Blândeţea e o trăsătură a îngerilor, după cum mânia e a diavolilor. (Avva Evagrie Ponticul)


 

 
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article