Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Povestea locului de joaca... de asfaltat

Publié le 1 Juin 2008 par Mirela in Mami - fii Seherezada!

Povestea locului de joacă... de asfaltat   

 

 


- Mami, aş vrea astăzi o alt fel de poveste, să fie mai ciudată şi mai aproape de zilele noastre! Te roooog!

- Ei, ai vrea tu şi o alt fel de prăjitură, sunt sigură... Astăzi voi pregăti „Trenuleţ de chec cu cremă alternativă". E bine?

- Mm..., foarte bine. Numai să spui şi povesteaaa...


- Aşa. A fost odată, - mai aproape de zilele noastre, dar tot demult, ca toate poveştile... Pe când te puteai ascunde vara de arşiţa soarelui la umbra pălăriilor de ciuperci, ei bine, a fost un părculeţ pentru copii, sau un loc de joacă pentru copii, în mijlocul unui parc mai mare.

   Era un loc minunat, în care veneau copiii oraşului în fiecare zi. În loc de bănci, părculeţul avea broaşte ţestoase care îţi îngăduiau să te aşezi pe carapacea lor. Părinţii şi bunicii, veniţi cu copiii lor - care se jucau - erau plimbaţi lent de ţestoase, în jurul copiilor, ca să nu-i scape din ochi.

Fluturi cu aripi mari, ca nişte evantaie, răcoreau aerul (în părculeţ, am uitat să-ţi spun, era mereu vară), păsărelele avertizau prin fluierături scurte dacă un copil se avânta prea tare în legănuţe, umbra era făcută de ciuperci...

  

Pe jos, în părculeţ, era un nisip neobişnuit, verzui - transparent, moale şi cald. Leagănele erau confecţionate din cochilii mari de scoici, răsturnate. Copiii mai puteau sări pe saltele din alge...

- Chiar aş vrea şi eu într-un asemenea loc de joacă!

- Dacă e un loc nemaivăzut, dragă băiete, atunci este n e m a i v ă z u t...

   În fiecare zi, copiii din părculeţ inventau jocuri şi acolo nu încăpea plictiseala. Dincolo, în jurul leagănelor, erau copaci, iarbă, flori, trimiţând miresme adânci spre vizitatori. Şi toate acestea, până într-o zi... când PROIECTUL a îndrăznit să tulbure totul.

- Cine e ăsta, Proiectul? Un om rău?

- Nu. PROIECTUL era dorinţa unor oameni care nu se bucurau de locul de joacă, deşi aveau şi ei copii. Aceşti oameni aveau nevoie ca prin zona părculeţului să treacă o şosea, să fie un drum pentru maşinile lor... Cum erau bogaţi şi puternici, au trecut la fapte. Mai întâi au interzis accesul broaştelor ţestoase, apoi, în locul fluturilor au adus viespi, au tăiat ciupercile (erau comestibile, deci le-au făcut tocăniţe de lux la restaurantele lor), au smuls leagănele. Adică în câteva zile au distrus aproape totul.

 
Copiii, ce puteau să facă sau să zică... Au încercat o grevă. Şi-au adus lopăţelele de nisip, toţi, şi găletuşele cu apă, apoi au construit în mijlocul părculeţului o inimă mare, pentru că nisipul încă nu fusese evacuat. În ea, fiecare a înfipt un balon diferit colorat, pe care era scris numele copilului. Aşa au simţit ei.

  Nici nu apucaseră bine copiii să înfigă baloanele în nisip, când viespile se porniră cu ciudă asupra lor. Sparseră baloanele şi cu zumzăitul lor alungară copiii din părculeţ... Doar inima din nisip rămase, cu beţele baloanelor înfipte. O inimă străpunsă, alături de cotoare de ciuperci uriaşe.

- Mami, sper că nu ai de gând să-mi spui o poveste cu final trist! M-ar nelinişti pentru toată ziua!

- Ai răbdare! E drept, totul părea pierdut. Numai că în poveste e altfel decât în realitate. Membrii parcului celui mare au hotărât să vină în ajutor părculeţului. Copacii au foşnit, păsările au dat alarma, florile s-au unduit. Când oamenii angajaţi să pună în aplicare PROIECTUL au sosit la faţa locului, cu uneltele lor, s-au pomenit cu o surpriză tare neplăcută.

  
Un vuiet care le răscolea întreaga fiinţă s-a pornit de la prietenii părculeţului (copaci, păsări, flori, alte vieţuitoare din parc), încât nu puteau lucra, doar îşi ţineau mâinile la urechi. Un roi de albine a venit şi s-a luptat cu viespile, până le-a învins. A doua zi, angajaţii au venit iarăşi. Au păţit la fel. Şi a treia zi. Până când... şeful PROIECTULUI a cerut consultanţă la consilierul său pe probleme de mediu. Acesta i-a zis:

- Oricât veţi încerca, elementele naturii din zonă vă vor fi potrivnice. Şi aşa... nu e bine. Ar trebui să renunţaţi la PROIECT şi să reabilitaţi părculeţul. Doar şi copilul dumneavoastră obişnuieşte să se joace aici. Măcar pentru el...

- Bine, răspunse întunecat şeful. Nu-i bine pentru mine, dar asta e. Voi renunţa.

  
În următoarele zile, nici o vietate nu mai deranjă angajaţii cu vaietul ei, căci aceştia sosiseră acum să repare părculeţul. Noi cochilii de scoici fură montate ca leagăne, doamnele ţestoase şi domnii fluturi fură invitaţi din nou, mai aduseră un strat de nisip... O problemă era încă în picioare... Ciupercile.

Dar şi aceasta se rezolvă, după o ploaie straşnică. Cotoarele ciupercilor au fost ronţăite de melcii parcului şi în locul lor alte surate se ridicară, pentru a ţine umbră vizitatorilor părculeţului.

   Inima de nisip fu păstrată şi, drept cadou, într-o latură a parcului se aduse un tobogan dintr-o tulpină uriaşă de trestie, pictată. PROIECTUL fu lăsat pentru o altă zonă, care să nu fie nici parc, nici loc de joacă pentru copii, aşa cum ar fi trebuit de la început.

Gata şi povestea, şi prăjitura! Poftă bună!

Am încălecat pe-o rază,

Şi-am zis povestea de-amiază!


 


Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați
click aici.


 

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article