Podul inundat

Podul inundat

Prin 1986, o familie tânără, cu doi copii, se îndrepta cu maşina înspre bunicii copiilor, la ţară. Începuse vacanţa pentru cei mici. Până acolo erau de parcurs circa 200 km.

La jumătatea drumului, aveau de trecut un pod peste râul Buzău. Din cauza inundaţiilor acelui an, râul îşi depăşise albia şi inundase podul cu aproape jumătate de metru înălţime. Apa venea vijelioasă, tulbure, cu crengi de copaci plutind pe ea.

  
Mai multe maşini s-au oprit lângă pod. Ce era de făcut? Familia ar fi trebuit să se întoarcă din drum. Să renunţe la kilometrii parcurşi, dar mai ales la visele copiilor, care de-abia aşteptaseră să meargă la bunici.

Două maşini dintre cele oprite porniră să treacă podul prin apă. O alta, întoarse şi renunţă. Tatăl din maşina cu copiii hotărî să se alăture celor doi şoferi curajoşi. Porni după ei. Pe la jumătatea podului, îi ajunse. Se înainta greu, apa izbind maşina din lateral.

  
Brusc, o maşină din faţă se opri. Probleme la motor? Cine ştie? Pe podul inundat nu se putea face vreo depăşire, căci nu se vedea care e drumul şi unde e râul.

În plin regim comunist fiind, tatăl se gândi totuşi la Dumnezeu şi făcu un gest pe care până atunci nu obişnuise să-l facă: semnul Crucii, însoţit de un „Doamne ajută!", zis din tot sufletul. Copiii nu înţelegeau ce se întâmplă.

  
Atunci maşina din faţă porni şi toate cele trei maşini trecură cu bine peste pod. În urma lor, nici un alt şofer nu mai avu această îndrăzneală.

Iată că, la vreme de nevoie, tot românul se întoarce spre Dumnezeu. Ajută-ne, Doamne, ca şi atunci când ne este bine să Te chemăm!

 
 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova