Femeii samarinence

Femeii samarinence

Iisus îţi cere apă, vrând El să îţi dea ţie -
Dar nu dintr-o fântână, ci din apa cea vie -
După cuvinte scurte, ai înţeles, femeie,
Că Omul ce-ţi stă-n faţă un alt fel de iudeu e.

Spărgând cutuma veche, Iisus o miluieşte,
Despre veşnica viaţă sub arşiţă-i grăieşte,
Mergându-i pân' la suflet, citind în el dorirea,
Neaşteptat vesteşte femeii Mântuirea!

Ai înălţat-o, Doamne, pe dânsa să priceapă,
Cumva că tocmai harul e preadorita apă,
I-ai spus de închinarea în Duh şi-n Adevăr,
Pe care o vrea Tatăl de la orice popor!

Astfel, Sfânta Treime de Tine-i pomenită,
Astfel, samarineanca, la inimă-i rănită;
Uitând de toate cele, gândindu-se la Tine,
Ea-ntreabă de Mesia, Hristosul Care vine!

- Eu sunt, Cel ce vorbescu-ţi, aşa-i răspunzi, Hristoase,
Lăsând-o înlemnită pe-aceea ce-ntrebase...
Primind apa cea vie, nu-i pasă de găleată,
Şi fuge în cetate, să Te vestească-ndată!

Aşa aprinzi Tu inimi întru mucenicie,
Văzându-le dorirea după apa cea vie!
În Duhul Sfânt, Stăpâne, primindu-Te pe Tine,
Plecăm Tatălui ruga, aşa cum se cuvine!

Autor: Prof. Religie Mirela Șova