Icoana Maicii Domnului de pe Tolga, 18 iulie si 8 august

Icoana Tolgska

Icoana Maicii Domnului de pe Tolga (Tolgska; Togsca), 18 iulie și 8 august

    În anul 1314 d.Hr., în zilele Sfântului Petru, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Prohor, episcopul Rostovului şi al Iaroslavului, care de alţii era numit Trifon, cercetându-şi păstoria sa, s-a dus şi în mănăstirea Cuviosului Chiril Biloezeski şi de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul râului Şecsna, care curge în Volga; deci, plutind pe râul Volga, făcea călătorie spre cetatea Iaroslav. Când era aproape la şase stadii de Iaroslav (aprox. 2 km), s-a plecat ziua spre noapte, şi atunci s-a oprit la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea şi, suindu-se în deal, şi-a întins cortul.

    Starea lui era în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este un pârâu ce se numeşte Tolga, şi care se varsă în Volga. În partea aceea a Volgăi era o pădure mare. Episcopul, rămânând noaptea acolo, s-a deşteptat la miezul nopţii şi a văzut lumină în cortul său. Deci, sculându-se în grabă şi ieşind din cort, a văzut pe toţi ce erau cu dânsul dormind - preoţi, clerici, slugi şi păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Întorcându-se el spre râu a văzut în partea cealaltă a râului un stâlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, şi vedea pod peste Volga până la stâlpul acela; deci, episcopul se mira cu spaimă de vedenia aceea.

     Apoi, rugându-se lui Dumnezeu, şi-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieşit din cort şi a mers la râu, nedeşteptînd pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemne; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa şi se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Trecând în partea cealaltă şi apropiindu-se de stâlp, a văzut chipul Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ţinând în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, nu stând pe lemn, ci în văzduh, la înălţime de la pământ mai mult de cinci coţi (aprox. 3 metri). Deci, episcopul a început a se ruga cu căldură, închinându-se la chipul acela şi curgându-i lacrimi din ochi, şi, rugându-se din destul, s-a întors înapoi, uitându-şi toiagul în locul în care se rugase. După aceea, trecând podul cel văzut peste râu, a intrat în cortul său, toţi dormind şi neştiind nimeni de umblarea sa peste râul Volga, şi s-a odihnit până dimineaţă.

    Făcându-se ziuă şi toţi sculându-se din somn, au cântat Utrenia după obicei. Dar când era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit, şi au spus arhiereului, că aseară puseseră în cort toiagul şi nu se ştie ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducându-şi aminte că uitase toiagul în partea cealaltă de râu şi înţelegând că Dumnezeu voieşte ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba; apoi, abia grăind, le-a spus pe rând ce a văzut şi cum a trecut peste Volga; deci, le-a poruncit să treacă râul Volga şi să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.

    Slugile, trecînd râul Volga, căutau toiagul arhieresc şi astfel au găsit în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, nu în văzduh, ci pe pământ stând între copaci, şi aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinându-se icoanei, au luat toiagul şi s-au întors la arhiereu şi i-au spus de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsând calea ce ducea spre cetate, a trecut râul Volga cu toţi oamenii ce erau cu dânsul şi, văzând chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, strălucind ca stâlpul cel de foc şi, căzând, a început a se închina cu osârdie, a face rugăciuni cu lacrimi, şi a o săruta cu dragoste; deci, bucurându-se el şi veselindu-se cu duhul, se bucurau şi cei ce erau cu dânsul şi vărsau lacrimi de bucurie, şi astfel făceau multe închinăciuni şi rugăciuni.

    Această minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a făcut în opt zile ale lunii august, în care se cinsteşte pomenirea Sfântului Emilian, episcopul Cizicului. Apoi, episcopul a început în acelaşi ceas a tăia pădurea cu mâinile sale, şi a pregătit lemne de biserică. Acelaşi lucru făceau toţi cu osârdie şi au croit în aceeaşi zi o biserică mică pe care au şi întemeiat-o până la amiază. Despre acest lucru toţi s-au înştiinţat din cetatea Iaroslavului, şi mulţime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici, mireni, bătrâni, tineri, bogaţi, săraci, sănătoşi şi neputincioşi, care, văzând icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat şi se închinau la ea cu osârdie, ajutând la lucrul ce se făcea, tăind lemne şi ajutând meşterilor.

    Săvârşindu-se acea mică biserică, episcopul a sfinţit-o în aceeaşi zi spre seară, ducând în ea acel chip făcător de minuni. Deci, slujind în ea, a numit-o în numele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei intrări în biserică; iar prăznuirea arătării icoanei a săvârşit-o şi a arătat-o în opt zile ale lunii august. Câţi din popor erau bolnavi atunci, au luat tămăduire cu darul Preasfintei Fecioare Maica Domnului. Arhiereul a poruncit ca lângă această biserică să fie o mănăstire şi un egumen, pe care l-a şi pus în aceeaşi zi. De atunci s-a aşezat acolo un locaş, întâi mic, apoi, după o vreme, s-a făcut mai mare. Acel locaş este şi acum, păzindu-se de Dumnezeu. El se numeşte Tolgsca, de la rîul Tolga, care se varsă în Volga. De ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvârşi, prin care cele mai alese de pomenit sunt acestea:

    În anul 1392 de la Hristos, în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cântând fraţii în biserică Utrenia, la a noua pesnă (cântare, canon al Utreniei), când preotul a zis: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări, cinstindu-o, să o mărim”, îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir, din mâna dreaptă; biserica s-a umplut de mare şi bună mireasmă, şi toţi priveau acea minune cu mirare şi cu spaimă. Pentru aceia ei au preamărit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. După Utrenie au cântat paraclisul şi după ce l-au sfârşit, au cântat: „Stăpână, primeşte rugăciunea robilor...”. Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stâng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgând două izvoare de mir, unul din mâna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi altul din piciorul stâng al Domnului nostru Iisus Hristos. Egumenul şi fraţii, văzând acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune, şi cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvântare din sfântul mir pe tâmplele lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci câţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, îndată câştigau sănătate.

    Trecând câtăva vreme, un bărbat cinstit cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părţile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpânitor în cetatea Iaroslav. Venind el cu femeia şi cu oamenii săi, a şezut în luntre, ca să călătorească pe apa râului în sus. Acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decât patru ani de la naştere şi care era bolnav. Pe drum a murit şi l-a adus mort la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrând să-l îngroape acolo. Deci, tatăl şi mama copilului plângeau în faţa icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se tânguiau nemângâiaţi, căci nu mai aveau alt fiu. Ei se îngrijeau de trupul mortului şi găteau groapa şi pe cele de îngropare; astfel că vremea s-a lungit de la întâiul ceas la al nouălea; şi, cântându-se rugăciunea şi obişnuita rânduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort şi a vorbit. Atunci toţi s-au înspăimântat şi s-au bucurat, dar mai ales părinţii s-au umplut de mare bucurie, deoarece şi-au luat copilul viu şi sănătos; deci, au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui.

    După câţiva ani, cu voinţa lui Dumnezeu, s-a întâmplat un foc mare în mănăstire, şi văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încât fraţii nu au putut să deschidă uşile bisericii, şi să scoată câte ceva de acolo. Biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea şi toţi credeau că a ars şi icoana cea făcătoare de minuni, pentru care erau trişti. Însă după acel foc au găsit sfânta icoană din biserică, în dumbravă, stând pe un copac, fiind scoasă din foc de mâini îngereşti, nu de mâini omeneşti, şi acolo strălucea cu lumină.

    Apoi iarăşi au luat-o cu bucurie şi îndată au zidit o biserică mai frumoasă decât cea dintâi, înfrumuseţând-o cu toate podoabele. Acum se vedea biserica şi mănăstirea zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează şi acum a face minuni, curgând mir ca din izvor din sfânta icoană, dând tămăduiri la toate neputinţele şi izgonind duhurile viclene din oameni.

    Despre acele minuni se scrie pe larg în locaşul acela, iar noi, din cele multe, pentru că nu ne ajunge vremea, am povestit puţine, ca să preamărim pe Dumnezeu, pe Preasfânta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, şi să cinstim preacinstita ei icoană cu dreaptă închinăciune, pe care toate neamurile creştine sunt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

     Icoana este sărbătorită în data de 18 iulie și în data de 8 august.

(sursa: http://paginiortodoxe.tripod.com/)

1 stadiu = cca 180 m

1 cot = cca 0,6 m