Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Exercitiu de empatie. Un curent autodistructiv in poporul roman?

Publié le 11 Août 2017 par Mirela in din zi - la zi

Exercitiu de empatie. Un curent autodistructiv in poporul roman?

Exercițiu de empatie.

Un curent autodistructiv în poporul român?

de Mirela Șova

 

 

„Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis:

- Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde dar are neghină?

Iar el le-a răspuns:

- Un om vrăjmaș a făcut aceasta.

Slugile i-au zis:

- Voiești deci să ne ducem și s-o plivim?

El însă a zis:

- Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeți o dată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună și grâul și neghina, până la seceriș.” (Matei 13, 26-30)

 

Pilda neghinei este una dintre cele mai cunoscute pilde rostite de Iisus Hristos în legătură cu împărăția cerurilor. Dar de această dată, pilda mi-a venit în minte vizavi de o suferință la care sunt expuși mulți oameni în ziua de azi.

Mă gândesc cu precădere la poporul român și la diferite categorii sociale din popor. Nu e sector social care, astăzi, să nu simtă presiunea „căutării vinovaților”, mai mult sau mai puțin. Nemulțumiți de cele ce se întâmplă în perioada post-comunistă, căutăm să aruncăm vina pe cineva, căutăm „neghina”. Când credem că am găsit-o, o arătăm cu degetul, atât în discuțiile și comentariile noastre particulare și pe rețele sociale, cât și cu degetul presei, care are un impact mai puternic.

Medici, polițiști, profesori, politicieni, afaceriști, preoți, judecători… – rând pe rând, prinși cu câte o „mâță” în sac și sancționați în primul rând de opinia publică.

Dar nu ne ajunge. Obida, nemulțumirea cu viața pe care o ducem, cer alți așa-ziși vinovați. Și-i găsim, îi acuzăm sau facem glume proaste pe seama lor, ei fiind mereu în afara noastră: ALȚII. Îi catalogăm cum vrem, avem o satisfacție pentru noii „vinovați” descoperiți și găsim răspunsul nefericirii noastre: „Dacă ei fac așa, de aia nu merg lucrurile cum trebuie în țara asta!”…

Și ne trezim într-o nouă dimineață, obosiți, neîmpliniți, căci găsirea „vinovaților” nu ne-a umplut inima cu nicio bucurie adevărată.

 

Atunci? Păi să ne gândim, întâi, ca un mic exercițiu ne-obositor, cum se simt cei acuzați pe nedrept și ceilalți, acuzați prin generalizare, care fac parte din vreo tagmă comentată în fel și chip, cei care s-au străduit să fie „oameni la locul lor”. Pentru că, atunci când pică unul singur (pe drept sau pe nedrept, asta e o altă poveste, la care doar organele abilitate pot să răspundă), găsit „vinovat” în ochii lumii, tendința noastră este să extindem la toți. Și știm prea bine cum vorbim despre medicii din țara asta, la care te duci „să mori cu zile”, despre profesorii „leneși, incompetenți, care mai vor și bani pe deasupra”, despre politicienii „corupți, fără scrupule, care-și văd doar interesul propriu și pe al apropiaților lor” etc.

 

Dăm drumul la cuvinte. Uneori cele ce se întâmplă par să ne confirme așteptările. Dar când nu este așa? Când medicul la care mă duc se dovedește priceput și cumsecade? Dar profesorul care e răbdător și sârguincios? Dar preotul care se roagă cu lacrimi pentru enoriașii săi și se implică în proiecte caritabile cu efect real? Dar politicianul care se străduiește să fie corect și să repare ceea ce nu a funcționat bine? Dar avocatul care câștigă cinstit un proces? Ș.a.m.d.

Cu aceștia ce facem? Ne gândim, oare, că fiecare om care își dă silința în țara asta, în orice branșă, trece din când în când, inevitabil, testul acesta al căutării „vinovaților”? Atunci, ce ne facem? Sancțiuni legale oricum există. Persoane care încalcă legea oricum există. Nu e cazul să punem noi paie pe foc și să inventăm alți „vinovați”, prin graba de a judeca o situație sau prin generalizare. Să nu ne pripim atât de mult cu tragerea concluziilor, pentru că e în defavoarea noastră personală. Ne demascăm, astfel, golul interior, lipsa prezenței lui Dumnezeu din sufletul nostru, lipsa pocăinței adevărate, care înseamnă acea orientare a privirii spre noi și faptele noastre, acel bun simț de a-mi vedea de treaba mea și de a nu mă bucura de răul altuia.

 

„Ca nu cumva plivind neghina, să smulgeți o dată cu ea și grâul”, a zis Hristos.

 

Asist de multă vreme la denigrări publice ale unora și altora. Cred că nu e vreo branșă care să fi scăpat. Și mă întreb: cât mai putem râde, ca popor, de noi înșine? Când ne oprim și ne revenim la rostul nostru, de gospodari puși pe treabă? Dar nu aștept ca din senin ALȚII să-și revină și să se apuce. E clar că trebuie să pun EU osul la muncă și, neintimidată de acest curent autodistructiv și zeflemitor, să-mi fac meseria și să-mi păstrez speranța că sunt mulți alții care, la rândul lor, o fac cu prisosință. Nu e treaba mea nici să-i caut, nici să-i număr, pentru vreo statistică.

Și pentru că în vizor acum sunt luați cu precădere preoții (clerul) și călugării, mărturisesc cu tărie respectul pe care îl am față de aceștia și recunoștința pentru toate rugăciunile înălțate de ei în folosul acestui popor.

 

Rugăciune pentru dobândirea adevăratei pocăințe

(a Sfântului Efrem Sirul, rostită cu precădere în Postul Mare)

 

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

 

Din rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie

 

Pentru sfânt locaşul acesta, ţara aceasta şi pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.

Pentru buna-întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice, Domnului să ne rugăm.

Pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fim izbăviţi noi, de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.

Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.

Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

 

***

Cu vrednicie şi cu dreptate este a-Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ţie a-Ţi mulţumi, Ţie a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale; căci Tu eşti Dumnezeu negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi acelaşi fiind: Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Tu din nefiinţă la fiinţă ne-ai adus pe noi, şi căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit împărăţia Ta ce va să fie. Pentru toate acestea mulţumim Ţie şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă. Mulţumim Ţie şi pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, care se înalţă zburând...

Exercitiu de empatie. Un curent autodistructiv in poporul roman?
Commenter cet article