Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Ștergarul, de Costache Ioanid

Publié le 21 Mai 2017 par Mirela in Prin vers - catre Dumnezeu

mahrama lui Hristos

mahrama lui Hristos

Ștergarul

de Costache Ioanid

 

 

La cina cea de Paște, în camera de sus,

înconjurat de-apostoli, S-a așezat Iisus.

Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină

pe azimile calde, pe mielul…fără vină…

Era plăcut prilejul. Și toate pregătite.

Dar vai, uitase gazda o slugă a trimite,

un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,

cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,

să le aline talpa de colbul de pe drum.

Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,

se întrebau în cuget: Cum vom ședea la rugă?

Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?

 

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare

când vasele cu apă, când praful pe picioare.

Și Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:

-N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?

-Chiar eu?…Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.

-Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…

-Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.

-Chiar eu?…Sunt cel din urmă la Domnul dintre ei?

-Dar tu ce ții doar punga? - Eu am făcut de-ajuns.

Am cumpărat merinde și mielul l-am străpuns…

-Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?

-Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…

-Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?

Și-n fiecare cuget răspunsul a fost Nu.

 

Atunci, lăsându-și brâul și haina-ntr-un ungher,

S-a ridicat Stăpânul Cel coborât din cer

și-nfășurând ștergarul, S-a aplecat ușor

să-și spele ucenicii ca rob al tuturor.

 

De-atunci pe apa vremii, atâția ani s-au dus.

Și-acum - a câta oară? -Se-așează iar Iisus

să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:

-N-ai vrea să-ți pui tu, Gheorghe, ștergarul astă seară?…

Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…

Frumos va fi odată acolo sus in Rai!

 

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.

Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?

E bun un vas de cinste, dar trebuie și-un ciob!

Nu vrei să fii tu, frate, al fraților tăi rob?

 

Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,

batiste-n care lacrimi, în taină se preling,

sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,

sunt oameni singuratici, lipsiți de mângâiere,

sunt prunci rămași acasă, cu-o mamă în spital,

bolnavi care așteaptă un salvator semnal.

 

Se cere osteneală și jertfă uneori.

Și nopți de priveghere și iarăși muncă-n zori.

Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ți-e dat,

cât mătura și acul și rufa de spălat,

cât cratița, toporul și roata la fântână,

ciocanu-n tabla casei și-n gard la vreo bătrână.

 

Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,

să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi și să mângâi;

să-l scoți apoi la soare și să-i alini amarul.

…Nu vrei cu Mine, frate, să-ți înfășori ștergarul?

-Chiar eu?…Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân…

-Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.

-Chiar eu? - Chiar eu? Același și-același trist răspuns.

 

Și-atunci lăsând să-I cadă cununa Lui și haina,

iubirii fără margini trăindu-i iarăși taina,

încet - a câta oară? - Se-apleacă iar Iisus

și, plin de-atâtea gânduri, ștergarul iar Și-a pus.

 

Și-așa cum o mlădiță se-ndoaie lângă trunchi,

Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.

La jugul fără slavă Iisus din nou se-njugă.

El, Împăratul Vieții, din nou e rob și slugă.

Veniți, leproși ai lumii, murdari de-a ei țărână!

Iisus vă spală iarăși cu propria Sa mână!

Veniți, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!

Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…

 

Voi, frați, goniți mândria, visările și somnul!

Luați cu drag ștergarul, alăturea de Domnul!

Și nu uitați: pe cale, orice lucrare-i bună;

dar cine ia ștergarul, acela ia cunună!

Commenter cet article