Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Sfantul Partenie din Chios: Putem vedea si simti in inima, si noi, lumina Schimbarii la Fata

Sfantul Partenie din Chios: Putem vedea si simti in inima, si noi, lumina Schimbarii la Fata

Sfântul Partenie din Chios († 8 dec. 1883):

Putem vedea și simți în inimă, și noi, lumina Schimbării la Față

 

Din când în când, mă mai uimește Grecia și mă reîndrăgostesc de ea. Nu numai prin relief, peisaje, ci prin unii dintre locuitorii ei. Am aflat despre Sfântul Partenie stând la coadă la pașapoarte (pentru plecare în... Grecia), citind o carte despre viața și minunile lui. Când am văzut că era o mică problemă la documente (o formalitate), care putea întârzia sau anula plecarea, m-am rugat acestui nou Sfânt să intervină. Îndată, doamna de la ghișeu și-a schimbat atitudinea și ne-a ajutat, încât să obținem pașapoartele la timp. Imaginați-vă cum e să te certe cineva, apoi, la fracțiune de secundă, să-ți adreseze indicații blânde și înțelegătoare.

 

Acest lucru m-a împrietenit cu Sfântul Partenie. Încă o dată mi-a confirmat că în Ortodoxie nu afli ceva străin de tine, de viața ta, ci intri într-o relație, care te transfigurează, mai mult decât că te ajută concret, într-o privință.

 

Ce am aflat despre Sfântul Partenie? Lucruri frumoase, care te fac să te rușinezi de micimile tale sufletești. Dar, după ce lași această rușine, care te încuie cumva tot în egoismul tău, te bucuri de ceea ce poate fi altul, prin Hristos. Și începi să speri că și tu te poți transforma, mai mult decât poți visa, prin Același Hristos – în felul tău, la măsura ta.

 

Spre exemplu: în timp ce Sfântul Partenie reconstruia singur o mănăstire părăsită, niște călugări invidioși l-au convins pe mitropolitul locului că fapta lui e nepotrivită, putând stârni mânia guvernatorului turc al Chiosului. Chiar ierarhul l-a denunțat pe monahul Partenie la guvernator, că repară mănăstirea fără ascultare, pentru a-și păstra scaunul de mitropolit. Guvernatorul a făcut investigații, trimițând soldați turci care să verifice la fața locului. Aceștia l-au văzut pe Sfântul Partenie, noaptea, la rugăciune, înconjurat de lumină și ridicându-se de la pământ, până la depășirea vârfurilor brazilor din jur. Speriați, turcii n-au îndrăznit să comenteze ceva legat de repararea ruinelor, doar l-au invitat să discute cu guvernatorul și episcopul.

 

Când s-a prezentat în fața acestora, monahul Partenie a îngenunchiat în fața episcopului, iar acesta s-a rușinat și a cerut iertare Sfântului pentru denunț; dar Partenie a spus că nu are niciun motiv: “Tot ceea ce ai făcut până acum a fost binecuvântat și sfințit”. Ierarhul s-a aruncat la picioarele Sfântului, însă nici acesta nu se ridica din genunchi. În cele din urmă, mitropolitul Chiosului l-a susținut financiar să repare mănăstirea și să zidească chilii.

 

Guvernatorul turc a primit cu bucurie vizita Sfântului Partenie, rugându-l să-I vindece soția paralizată. În urma rugăciunii monahului, soția s-a ridicat din pat, sănătoasă și bucuroasă.

Sfântul nu a mai fost deranjat în lucrul său, iar turcii nu l-au împiedicat cu nimic. La sfârșitul construcției, cu hramul Sfântului Evanghelist Marcu, s-a întemeiat o obște monahală.

 

(Nu întâmplător, pericopa evanghelică cea mai dragă părintelui era cea despre Schimbarea la Față a Domnului. Sfântul Partenie a strălucit și a fost văzut de mai multe ori în lumină, iar dorința sa puternică era ca toți credincioșii să vadă și să simtă în inimă lumina Schimbării la Față a Domnului.)

 

Din testamentul Sfântului Partenie (extras din lucrarea Arhim. Ioachim Stroggilos, Sfântul Partenie din Chios, trad. Iulia Rădac, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013):

"Imaginați-vă, fraților și părinților, ce bucurie ar umple inima voastră dacă Împăratul ar fi prietenul vostru. Gândiți-vă cât v-ați veseli dacă ați cunoaște-o pe Împărăteasă și dacă prietenii voștri ar fi prietenii cei mai apropiați ai Împăratului. Vouă vă este chiar mai bine de atât! Nevoiți-vă până la moarte să-L dobândiți pe Hristos, Împăratul împăraților, ca prieten al vostru. Străduiți-vă să cunoașteți prin curăție pe Preasfânta Fecioară și Împărăteasa îngerilor. Împrieteniți-vă cu sfinții, prietenii lui Hristos. Bucurie mai mare ca aceasta nu veți trăi nici dacă v-ați împrieteni cu toți împărații lumii acesteia."

 

Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article