Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

O raza de fericire

O raza de fericire

O rază de fericire

 

Fericirea este zâmbetul unui copil când își privește mama. Este muzica și poezia pe care le asculți în fiecare zi. Este iubirea, credința și bucuria aproapelui tău. Este rugăciunea și iertarea de seară a celor care au greșit. Sunt miracolele de care auzim zilnic și nu știm ce am făcut ca să le merităm.

Este iubirea pe care o dăruim zi de zi celor lângă care trăim. Ete bucuria unui apus de soare reflectat în apa mării. Este dragostea necondiționată pe care ne-o oferă părinții.

Mă simt o fetiță binecuvântată. Am primit acest har de la Dumnezeu și viața mea a fost și este frumoasă. Trăiesc lângă oameni care m-au învățat lucruri minunate. Ei mi-au deschis ochii spre o lume care îți poate schimba destinul. O parte din cărțile pe care le-am citit mi-au schimbat felul de a gândi.

Una din cărțile preferate legate de istorie avea un capitol în care povestea despre viața lui Iisus Hristos. Acesta spunea că fericirea și iubirea nu sunt influențate de faptul că un om este bogat sau sărac, nobil sau de proveniență modestă, stăpân sau sclav, mare gânditor sau cu o minte săracă cu duhul. Toți oamenii sunt copiii Domnului.

Unul dintre cele mai cunoscute citate din Noul Testament este cel în care Iisus spune:

“Iubiți-vă dușmanii, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântați-i pe cei care nu vă pot suferi, rugați-vă pentru cei care vă copleșesc cu vorbe grele. Celui care îți va da o palmă, întoarce-i și celălalt obraz și dă-i cămașa de pe tine celui care ți-a luat deja haina. Dăruiește tuturor acelora care îți cer și nu cere înapoi bunul tău celui care ți l-a luat.”

(Ion Andreea, clasa a V-a, locul I la concursul de creație BUCURII DIN SUFLET, categoria compunere / eseu)

Partager cet article

Commenter cet article

Luminiţa 18/05/2015 13:02

Foarte frumos! :)