Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Trei istorioare pentru copii, de la parintele Arsenie Boca

Trei istorioare pentru copii, de la parintele Arsenie Boca

Trei istorioare pentru copii, spuse de părintele Arsenie Boca

 

Se spune că, atunci când Sfântul Iosif și Maica Domnului L-au pierdut pe Iisus, la Paștile evreilor, când avea 12 ani, L-au găsit după trei zile în mijlocul preoților și bătrânilor, care au rămas uimiți de întrebările și răspunsurile Lui, dar, fiind învechiți în rele, nu L-au cunoscut că este chiar Fiul lui Dumnezeu întrupat și, după ani de zile, au răstignit Iubirea pe Cruce.

Era atunci în templu o femeie săracă, datoare la un bogat nemilostiv. Femeia îl ruga să o mai îngăduie un timp, dar bogatul, ironic, a zi că numai dacă se va găsi cineva să treacă prin poarta dreptății, o va mai păsui. Poarta era, de fapt, formată din doi stâlpi alăturați, enormi, de piatră. Iisus, auzind și fiindu-i milă de săracă, și-a întins mânuțele dumnezeiești și a trecut! Dar, ca să nu-L laude cineva, S-a ascuns în mulțime, scăpând femeia de datorie.

***

Un preot exigent nu voia să primească un miel de jertfă, șchiop de un picior. Se știe că, pentru jertfă, trebuiau aduse doar animale sănătoase. Însă omul nostru era sărac. Preotul a zi că numai dacă s-ar găsi cineva să umble pe puntea dreptății, numită a Raiului – care era înfiptă cu un capăt în zidul templului, iar celălalt capăt balansa în afară, deasupra prăpastiei, în bătaia vântului – îi va primi jertfa sa. Auzind Iisus aceasta, S-a repezit și se plimba pe punte, determinându-l pe preot să-i primească săracului mielul, iar El, din nou, a fugit de slava deșartă.

***

Tot în acele zile, un copil care nu era evreu, plângea că preotul nu-l primea și pe el la religie cu copiii evreilor. Preotul zicea cu ironie, că numai dacă se va găsi cineva să sune din cornul lui Moise, ros de vreme și agățat în peretele templului, va fi primit și acest copil. Iisus cel milostiv S-a ridicat, a luat vechiul corn al lui Moise și a suflat în el așa de tare, încât s-a cutremurat templul. După care minunatul binefăcător S-a ascuns după coloanele din piatră.

(din cartea "Părintele Arsenie Boca, viața și mărturia", Meteor Press)

Partager cet article

Commenter cet article