Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Porunca iubirii data de Hristos este infricosatoare?!

Porunca iubirii data de Hristos este infricosatoare?!

Porunca iubirii dată de Hristos este înfricoșătoare?!

 

Desigur, sunt gata să-l accept pe aproapele meu, dar nu pe aproapele acesta! Sunt gata să accept tot ce îmi vei trimite, dar nu ceea ce îmi trimiți acum...

De câte ori nu spunem în momentele noastre de limpezire: Doamne, acum înțeleg totul! Mântuiește-mă, salvează-mă, oricare ar fi prețul! Dacă în astfel de momente ne-ar apărea deodată Mântuitorul sau dacă ne-ar trimite pe îngerul Său, pe vreun sfânt care să ne ceară socoteală pe un ton aspru cerându-ne să ne pocăim și să ne schimbăm viața, probabil că am accepta. Dar dacă în locul îngerului, în locul unui sfânt, în loc de a Se înfățișa El Însuși, Hristos ni l-ar trimite pe aproapele nostru mai cu seamă pe cel pe care nu-l iubim, care ne pune pe jar, și ne-ar adresa această întrebare vitală: Pocăința ta se exprimă în cuvinte sau în fapte?, atunci ne vom uita propriile cuvinte, ne vom înăbuși bunele sentimente, vom aruca pocăința la gunoi și vom exclama: Pleacă de aici! Nu prin tine voi primi eu judecățile lui Dumnezeu, nu e treaba ta să mă înveți lecția care mă va pregăti pentru o nouă viață...

Vom lăsa să treacă și ocazia și persoana trimisă de Domnul pentru a ne tămădui, pentru a ne ajuta să intrăm cu smerenie în Împărăția lui Dumnezeu, pentru a ne asuma cu răbdare repetatele noastre căderi în păcat și a primi totul cu încredere ca din mâinile lui Dumnezeu.

Dacă nu ne primim viața ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuși Dumnezeu, atunci viața nu ne va croi drum către veșnicie. Vom căuta fără încetare o altă cale către veșnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos, Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.

Trebuie mers încă mai departe. Suntem înconjurați de oameni cu care uneori întreținem relații anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să așteptăm ca celălalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simți că s-a coborât atât de mult în fața noastră, încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

(...)

Iertarea înseamnă să-l vezi pe om așa cum e, cu păcatul său și cu ceea ce îl face să fie insuportabil, și să spui: Te voi purta ca pe o cruce, te voi purta până în Împărăția lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu. Bun sau rău, eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul și-I voi spune: Doamne, l-am purtat pe acest om în timpul vieții mele, pentru că mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-l și Tu, în numele iertării mele!...

Ce bine ar fi dacă am putea să ne purtăm astfel poverile unii altora, sprijinindu-ne unii pe alții, fără a încerca să uităm, ci dimpotrivă, păstrând amintirea! Amintindu-ne de punctele vulnerabile ale unuia, de păcatul altuia, de cel căruia lucrurile îi merg rău, și aceasta nu pentru a-l ispiti, ci pentru a-l ocroti, pentru a-l împiedica să cadă! O, dacă am putea să ne purtăm astfel unii cu alții! Dacă l-am înconjura pe cel slab cu o iubire veghetoare și delicată, câți oameni nu s-ar regăsi pe ei înșiși, câți nu ar deveni vrednici de o iertare care le-ar fi dată în dar...

(...)

Porunca iubirii dată de Hristos este înfricoșătoare, pentru că ne cere să ne jertfim, să renunțăm cu desăvârșire la egoism; de multe ori am prefera ca această poruncă să nu fi existat deloc.

(...)

Există pasaje în Evanghelie care fac să nască în noi cuvinte ca ale pelerinilor înspre Emaus, Luca și Cleopa, când Domnul a grăit cu ei pe cale: Oare nu ardeau în noi inimile noastre, când ne vorbea pe cale? (Luca 24, 32)

Aceste pasaje, oricât de puțin numeroase ar fi, au o deosebită valoare, căci ne fac să înțelegem că purtăm în noi capacitatea de a ne uni într-un singur duh cu Hristos, întru o inimă, întru o voință, într-un gând cu El. Ele ne fac să înțelegem că am devenit apropiații Lui, că ne numărăm deja printre ai Lui. Ar trebui să păstrăm cu scumpătate aceste pasaje în memorie, căci, potrivit acestora, putem să trăim fără să trebuiască mereu să luptăm cu răul din noi, ci străduindu-ne să dăm curs liber vieții și să lăsăm să biruiască în noi acele părți care exprimă deja ceea ce este dumnezeiesc și viu, care deja sunt gata a se preschimba și a se împărtăși de viața veșnică.

Dacă vom identifica aceste pasaje cu atenție, dacă vom lua aminte la aceste porunci și cuvinte ale lui Hristos, vom putea deosebi adevăratul nostru chip, vom vede ce fel de oameni suntem și, atunci când vom veni la spovedanie, vom putea desluși cu claritate nu numai judecata propriei noastre conștiințe sau a celorlalți, ci în egală măsură judecata lui Dumnezeu. O vom percepe nu numai cu groază, nu numai ca pe o condamnare, ci și ca pe o descoperire a unui drum și a tuturor capacităților existente în noi: posibilitatea de a deveni în fiecare clipă și de a rămâne ființe pline de lumină, cu sufletul în minunare, și posibilitatea de a birui în noi, pentru Hristos, pentru Dumnezeu, pentru oameni și pentru propria noastră mântuire, tot ceea ce este străin de Dumnezeu, tot ceea ce este mort, tot ceea ce nu ne deschide calea către Împărăția lui Dumnezeu. Amin.

 

(Taina iertării. Taina tămăduirii, Mitropolit Antonie de Suroj, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014)

 

Ioan, XV, 5-21

5.

Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.

6.

Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.

7.

Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.

8.

Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.

9.

Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.

10.

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.

11.

Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.

12.

Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.

13.

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.

14.

Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.

15.

De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.

16.

Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.

17.

Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.

18.

Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

19.

Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.

20.

Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

21.

Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

 

Partager cet article

Commenter cet article