Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Povestea familiei de gargarite / Povestiri pentru Clasa Pregatitoare

Povestea familiei de gargarite / Povestiri pentru Clasa Pregatitoare

Povestea familiei de gărgărițe / Povestiri pentru Clasa Pregătitoare

(despre ascultare)

Trăia odată într-o poieniță o familie de gărgărițe. Din ea făceau parte: mama, tata și cei cinci copii, care aveau diferite culori. Primul copil gărgăriță era ca și părinții lui, roșu cu bulinele negre. Al doilea era portocaliu cu bulinele negre, al treilea – galben, al patrulea – alb, iar cel mai mic – albastru. Bulinele negre le aveau toți.

Mama gărgăriță era foarte preocupată de educația copiilor ei și-i iubea pe toți la fel de mult, indiferent de culoare. Prima regulă învățată de copiii ei a fost: ai grijă la păsări, să nu te vadă! O regulă foarte importantă în lumea gărgărițelor, bineînțeles. A doua regulă era: aveți grijă la copii, că ei vor să vă prindă! Iar pentru a fi sigură că are copiii bine apărați, mama gărgăriță le-a făcut tuturor câte o căciuliță dintr-o frunză verde. Dacă vedeau în preajmă o pasăre sau un copil, trebuia să se acopere cu căciulița și să semene astfel cu o frunză. (Voi ați spune, precis, să se deghizeze sau să se camufleze.)

Toate au mers bine până când pe gărgăriță albastră l-a apucat o curiozitate mare, așa cum ați avea voi dacă ați vedea o cutie ascunsă într-un dulap. Deci a fugit pe furiș de acasă, și-a luat zborul și a nimerit chiar în camera unui copil, la bloc, deoarece a găsit geamul deschis...

Camera era goală, adică proprietarul ei nu era acolo pe moment, așa că gărgăriță albastră a putut să analizeze camera copilului, care nu semăna deloc cu a lui (vă închipuiți voi cum arată camera unei gărgărițe, așa că puteți să o desenați). El a văzut mai întâi dulapul copilului, însă nu știa că se cheamă dulap, așa că i-a spus în mintea lui: cutia uriașă de ascuns copii. A văzut și patul, căruia i-a spus: locul de joacă al copilului, probabil pentru sărituri. Covorul cu flori din cameră era pentru el un loc trist cu flori strivite, iar lustra – obiect de lovit când va cădea. A fost foarte mirat să vadă un tablou pe perete, cu o pădure. Nu și-a închipuit că pot exista păduri atât de mici. (Auzisem de copil că e uriaș, medita gărgăriță albastră, deci nu știu ce poate face cu o pădure mică, atârnată...)

Copilul mai avea un birou cu calculator pornit. Imaginea de pe monitor era chiar cu o gărgăriță. Fiind o poză de la apropiere, ea părea așa de mare, chiar uriașă.

O..., o gărgăriță uriașă în camera copilului! s-a speriat albastrul nostru.

Pe când se tot mira el așa, iată că intră copilul în cameră. Speriat, gărgăriță albastră și-a amintit de sfatul mamei și s-a acoperit cu frunza-căciuliță. Dar se așezase chiar pe birou, lângă calculator, iar copilul tocmai acolo a venit și el, văzând frunza.

- Cum a intrat o frunză în cameră? Probabil pe geam, s-a gândit acesta, închizând geamul.

Poate nu înțelegeți ce am zis: copilul a închis geamul. Deci pe unde ar mai putea ieși biata gărgăriță, în speranța că va avea ocazia să iasă??

Când a ridicat frunza, l-a văzut pe sărmanul gărgăriță. L-a luat în palmă cu grijă și tare s-a mai bucurat:

- O gărgăriță albastră! Nu știam că există așa ceva!

Tocmai atunci, gărgărița și-a luat zborul din mâna copilului, crezând că poate ieși pe geam... Așa că doar s-a izbit și a căzut pe pervaz, cu piciorușele în sus... De atunci, geamul a devenit pentru gărgărița albastră obiectul magic de care te lovești când vrei să zbori... Plin de milă, copilul a întors gărgărița, i-a deschis geamul și a ajutat-o să zboare – spre casă! Cât a putut de repede, gărgăriță albastră s-a întors acasă. Era foarte-foarte speriat. Mama îl aștepta, crezând de fapt că nu mai vine. Poate îl mâncase o pasăre, poate îl prinsese vreun copil...

- Pe unde mi-ai umblat, gărgăriță? a întrebat ea.

- Mami, mami, te rog să mă ierți, am fost foarte curios în legătură cu o cameră de copil..., se smiorcăi gărgăriță albastră.

- Cuuuum? Ai fost în camera unui copil și ai scăpat?? Uf, bine că ai scăpat, dar să nu mai faci asta niciodată!

- Desigur că n-am să mai fac asta, mi-a fost așa de frică... În plus, e tare ciudată camera unui copil, mai ciudată decât credeam: are păduri pitice și gărgărițe uriașe, cutie de ascuns copii și flori strivite. Dar cel mai înfricoșător este faptul că există obiectul magic de care te lovești când vrei să zbori și pe care nu-l vezi! preciză gărgăriță.

- Eeei, nu-i chiar așa, râse gărgărița mamă. Să știi că și eu am intrat în camera unui copil, pe când eram mică și tare curioasă, așa, ca tine. Pădurea pitică e doar pictată, e un tablou, nu e așa în realitate. Apoi cutia de ascuns copii e un dulap de haine, iar florile nu sunt strivite, ci doar cusute pe un covor. Obiectul de care te lovești e geamul, din sticlă, transparent, de aceea nu-l vezi, și nu-i deloc magic. Însă da, e cel mai periculos, dacă e închis, că nu mai poți zbura afară. În privința gărgăriței uriașe, nu știu ce poate fi, dar bănuiesc că e o invenție a oamenilor, o imagine pe ceva, nu este nici ea reală. Eh, copile, oamenii pot inventa multe lucruri!

- Dacă oamenii sunt așa de creativi, de ce ne mai ferim de ei? întrebă gărgăriță albastră.

- Ne ferim, că nu știm peste ce fel de oameni putem da. Unii sunt cumsecade, precum cel peste care ai dat tu, sau cum a fost cel peste care am dat eu. Dar alții pot fi cruzi, răzbunători... Deci promite că nu te mai duci și altă dată acolo!

- Promit, mami!

Și desigur, gărgăriță albastră și-a ținut promisiunea. De aceea, copii, nu veți vedea niciodată zburând în preajma voastră o gărgăriță albastră.

:)

de Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article